Balcic_Vedere_Generala       Balcic (sau Balchik în limba bulgară), este un orășel situat pe țărmul Mării Negre, în Bulgaria, la circa 60 de km de Vama Veche. Între anii 1913 – 1940 a aparținut României, în urma celui de al doilea război balcanic (iunie – august 1913). În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria. În Balcic se află celebrul Castel (“Cuibul liniștit”), reședința preferată a Reginei Maria a României, înconjurat de o la fel de celebră gradină botanică unicat în Europa centrală și de est, în special datorită colecției de cactuși. Pentru mult timp orașul a fost supranumit Orașul Alb, din cauza dealurilor albicioase din jur. De altfel, întregului țărm i s-a spus, din aceleași motive, Coasta de Argint. În prezent, broșurile din Bulgaria care prezintă orașul îl numesc “perla litoralului bulgăresc”. Două atracții turistice importante, aflate în relativă apropiere, sunt Capul Kaliakra, situat la circa 35 de kilometri distanță, și orășelul Nessebar, ceva mai departe – circa 120 de kilometri. Și, desigur, mult mai aproape, se află salba de stațiuni turistice, printre care se numără Albena și Nisipurile de Aur.

Cum se ajunge la Balcic?

Cu mașina, traseul este relativ simplu. Din Giurgiu sau din Vama Veche indicatoarele bulgărești călăuzesc turistul cu o precizie satisfăcătoare. Orașul Balcic se află la 36 de kilometri nord de Varna în apropierea Nisipurilor de Aur și a stațiunilor Albena și Cranevo. Datorită traficului, mult mai liber decât cel de pe DN1, drumul până acolo durează, pornind din capitală, în medie, în jur de patru ore, în funcție de traseul ales. Costuri: 30 USD cartea verde, taxa salubrizare 20 lei (la noi, și la dus și la întors), taxa drum 7 zile Bulgaria 4 euro (nu uitați să cereți și vignetta, că ei nu se sinchisesc și pe bună dreptate), taxa salubrizare bulgari 2 euro (o singură dată).

Istoria…nu se repeta, ci istoricii

„O, oraș al pietrelor albe, îți venerez frumusețea”. Asta se pare că ar fi exclamat/aclamat poetul Ovidiu exilat în zonă, observând stâncile albe ale orașului Dionisopolis. Balcicul are o istorie bogată, putîndu-se observa și astăzi urmele multor culturi. A fost creat acum aproximativ 2.600 de ani, fiind un succesor al localității trace Kruni și al orașului grecesc antic Dionissopolis. Se poate considera că Balcicul și-a tras propria denumire de la numele conducătorului său, Balik, pe vremea când făcea parte din principatulȚara Carvunei. În 1878, Balcicul intră în componența pricipatului autonom Bulgaria, principat care în 1906 își câștigă independența. După al doilea război balcanic din 1913, Balcicul este câștigat, împreună cu restul Cadrilaterului, de Regatul României. În 1924, Regina Maria descoperă orașul și își cumpără aici un domeniu pe care construiește Castelul, Capela Stella Maris, diverse alte clădiri precum și gradina botanică. Balcicul a fost o adevărată Mecca a artiștilor și a numelor mari ale intelectualității române: Alexandru Satmari, Petrascu, Tonitza, Grigorescu, Darascu, Pallady, Ressu, Nae Ionescu, Ion Marin Sadoveanu, Cezar Petrescu, Pamfil Seicaru, Ion Pillat, Mihail Jora, Jean Bart, Tudor Vianu, Gala Galaction, Nicolae Iorga. În 1940, Cadrilaterul, inclusiv Balcicul, a fost redobândit de Bulgaria.

Queen Mary…autohtona

Balcicul și Branul sunt casele mele de vis, inima mea„, spunea Regina Maria. Se spune că Balcicul l-a descoperit cu ajutorul lui Alexandru Satmari, care a insistat ca Regina să meargă în acea zonă în 1924. Un an mai târziu avea să înceapă construcția domeniului de la Balcic. An de an domeniul a fost înfrumusețat cu construcții și celebrele grădini. Datorită Reginei, în acea perioadă Balcicul va cunoaște un avânt urbanistic. Primăria împroprietarește artiștii care veneau vara și pictau aici, iar aceștia încep a-și construi case. Regina Maria a fost o persoană fascinantă, cu un stil propriu de viață, stil pe care l-a imprimat și domeniului de la Balcic. A colecționat și a creat lucrări artistice, și și-a decorat interioarele și exterioarele clădirilor în care a locuit, fiind unul dintre promotorii curentului Art Nouveau. Deși conform declarației (de dragoste a) Reginei cum că inima ei este funcțională datorită faptului că ventriculele Balcic și Bran se asigură de pomparea sângelui (nobil), inima ei nu a rămas nici la Balcic, nici la Bran, ci la…Muzeul Național de Istorie din București, la propriu. Iată așadar o inimă pentru care se luptă în adevăratul sens al cuvântului regele Mihai și Ministerul Culturii din România. Din motive lesne de înțeles, pariez pe „puterea” (de luptă, desigur) Ministerului.

Ce si de ce sa vizitam in Balcic?

1. Castelul – “Cuibul liniştit”

Pentru vizitatorii de astăzi, turul prin castel și grădina sa poate reprezenta o aventură. La intrare se plătesc două bilete, de câte cinci leva fiecare, un bilet pentru vizitarea Castelului și un bilet pentru gradina botanică. De fapt, unul fără celălalt nu se poate. Cele două bilete asigură accesul către cel mai vizitat loc al Balcicului. Castelul este de fapt o vilă cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase și combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgărești. Este foarte aproape de mare, fiind despărțit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea ramânându-i denumirea de “Castel”. Interiorul Castelului este extrem de modest, pereți văruiți în alb, uși masive din lemn sculptat, păstrate din perioada Reginei. Au mai fost păstrate din acea perioada și câteva obiecte: dulapuri sculptate și pictate, oglinzi, scaune și un șemineu. Baia de marmură, cu cada îngropată în piatră, cu chiuveta și măsuța de toaletă au fost păstrate intacte. Pe toate obiectele se află explicații care spun că respectivul a aparținut Reginei Maria, dar nu se specifică în ce țară a fost Maria regină…clasic.

Vă invităm să urmăriţi şi un filmuleţ realizat de Noni Burcea:

 

2. Gradina botanica…cu precadere „cactusică”

Grădina este mai degrabă un domeniu, întrucât aveți nevoie de cel puțin 4 ore pentru a-l parcurge și de o hartă pe care o puteți achiziționa de la intrare.

Intrarea- Ghereta santinelei (“The Sentry-Box”) Acesta este primul obiectiv. Intrarea în Castel este reprezentată de un arc triumfal. În stânga și în dreapta intrărilor în Castel pot fi văzute niște adâncituri în zidurile de piatră, care reprezintă locurile în care stăteau gărzile Castelului.

Fântâna de argint (“Silver well”) Aflată la o distanță destul de mică de intrare, ușor în stânga, Fântâna de argint poate fi ușor ratată în lipsa unei hărți. Ar fi păcat căci aici, dacă aruncați un bănuț și vă puneți o dorință aceasta se va împlini. Cel puțin așa spune legenda. Cel mult, respectiva sumă va fi investită în satisfacerea intereselor persoane…, pardon, obiectivului turistic.

Grădina lui Allah (“The Garden of Allah”) “Grădina lui Allah” face legătura între Fântâna de argint și Vila Săgeata albastră (P.S. aceasta nu este o reclamă C.F.R. România). Grădina nu trebuie ratată deoarece adăpostește o colecție unică de cactuși în aer liber, de fapt cea mai mare colecție din Sud-Estul Europei. Sunt cactuși plantați acum 80 de ani, transformați în copaci. Cu putin noroc îi puteți descoperi în perioada de înflorire (luna august). În această gradină mai pot fi văzute vase antice, bănci din piatră și chiparoși zvelți.

Vila „Săgeata albastră” (Villa Blue arrow)

Colțul „Magnolia” (Nook Magnolia)

Templul apei (The Temple of the Water) O construcție cu arcade pictate pe interior, în cărămiziu și albastru puternic, susținute de coloane imense și având în interior bazine în care altădată se afla apa. În zilele noastre, probabil trebuie să sapi după ea, ca în Somalia.

Capela Stella Maris (The Chapel)

De la templu, trecând printr-o grădină care adăpostește o colecție de trandafiri superbi și urcând câteva trepte de piatră ajungem la Capela “Stella Maris”. Atenție! Undeva pe peretele de piatră, care susține treptele către Capelă, se află unica inscripție în limba română păstrată pe întreg domeniul. Este o placă de marmură albă, pe care stă scris, cu litere aproape șterse, faptul că domeniul a fost construit de Regina Maria. Placa a fost acoperită în timp de iederă. Capela este foarte mică, construită din piatră și pictată complet în interior. O curte mică, cu o fântână și pietre funerare creștine pot fi văzute chiar lângă Capelă. În timp ce Capela era încă în construcție, Regina Maria a României și-a exprimat dorința ca inima sa să fie îngropată aici.

Izvorul sfânt (The Holy spring)

Grădina Ghetsemani (The Garden of Gethsemene) – Se află la Sud-Est de Capelă și adăpostește o colecție de arbori pitici.

Aleea valului albastru (The Blue Wave Lane)

Digul

Grădina „Curtea englezească” (Garden “English Court”)

Cascada (The Waterfall) Aici este imposibil să nu vă opriți deoarece priveliștea este absolut spectaculoasă. Posibil să nu vă opriți dacă retina v-a fost încântată anterior de Niagara. Apa învolburată a unui râu cade de la o înălțime de nouă metri. Nici nu mai conteaza că apa, care trece printr-un canal și se scurge în mare este cam murdară. Curat-murdar!

„Puntea suspinelor” Este podul care trece peste cascadă și unește cele două maluri ale canalului. Legenda spune că, dacă această punte este trecută cu ochii închiși, în timp ce vă puneți o dorință, aceasta se va împlini în foarte scurt timp! Ne întrebăm ce înseamnă scurt timp, în condițiile în care atunci când traversezi o punte șubredă cu ochii închiși timpul se dilată considerabil…ca și pupilele, de frică. În orice caz, de fapt, doar în cazul supraviețuirii, așteptăm feed-back de la turiști.

Vila „Moara”  Se află în apropiere de cascadă. Poate fi ușor observată deoarece moara a fost păstrată, în timp ce lângă ea a fost construită vila, un adevărat loc de odihnă pentru oaspeții Reginei.

Vila „Salon”

Restaurantul „Coroana” Pentru cei care nu și-au dat sufletul și vor să și-l tragă.

Aleea vinului (The Lane of the Wine) Împătimiții vinului, dar nu numai, vor putea degusta diverse soiuri de vinuri. Aici se află o adevărată colecție de vinuri, multe dintre sticle fiind scoase la vânzare. Trăiască vinul!

Tronul Reginei Maria (Queen Marie’s Throne)  Este un fotoliu din marmură, umbrit de un copac, având în dreptul său o măsuță din piatră. Era un loc preferat al Reginei, multe dintre fotografiile acesteia, aflate în Castel, fiind făcute în acest loc. Era un spațiu preferat al Reginei, de aici putând fi văzută marea în toată splendoarea.

Castelul Reginei Maria – Vila „Cuibul liniștit” Este punctul culminant al aventurii, deci poate ar trebui să se lucreze la un rebranding, constând în redenumirea Cuibului liniștit în Cuibul bătrân și neliniștit.

Aleea secolelor (The Lane of the Centuries)

Camera pentru fumat (Smoking Room)

Grădina „Labirint” (The Maze)

Mormântul Reginei Maria (Queen Marie’s Grave)  Este un colț retras, aflat puțin mai sus de Castel. Pentru a ajunge aici trebuie să urcați niște trepte pavate cu piatră. Mormântul este săpat în stâncă, fiind de fapt un cavou, umbrit de un copac și dominat de o cruce, pe care se poate vedea o scurtă inscripție, reprezentând povestea vieții Reginei. Regina Maria nu se afla însă înmormântată aici, ci în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș.

Vila „Gutman”

Vila „Suita”  Este o vilă construită în stilul mauritanian, aflată într-unul din cele mai înalte puncte ale domeniului.

Grădina „Craing”

Vila „Izbânda”

Vila „Ciuperca”

Capul Kaliakra

Kaliakra este un superb promotoriu aflat la câțiva kilometri de granița româno-bulgară. Pentru a putea ajunge acolo, trebuie să te abați circa 12 kilometri din drumul principal dintre Vama Veche și Balcic. Promotoriul Kaliakra (Capul Kaliakra) se întinde pe 2 km în Marea Neagră și are circa 60 de metri înălțime față de nivelul mării, fiind o formațiune de stânci calcaroase. Inaccesibilitatea locului a făcut în antichitate din ea o mare fortăreață, fiind a doua cetate importantă dupa Tomis. În acea perioadă se numea Tirisis. Fortăreața a fost succesiv folosită de traci, romani, bizantini și bulgari. Chiar și în prezent, pe promotoriu se află o unitate militară bulgărească. O legendă spune că în această fortăreață și-a adăpostit bogățiile Lyzimah, succesorul lui Alexandru cel Mare. În prezent, aici se află un mic muzeu în care pot fi văzute piese arheologice. De asemenea, pe promotoriu se află ruinele vechii cetăți, care include poarta prin care se intră dinspre continent, ziduri ale cetății, dar și ruine ale diferitelor clădiri, biserici, băi comune romane și fântâni. O altă legendă se referă la un grup de fete bulgare care s-au aruncat de pe promotoriu în mare, pentru a nu fi capturate și convertite la Islam de către turci. Este probabil cea mai populară legendă, la intrarea în Kaliakra existând și un monument dedicat fecioarelor care s-au aruncat în mare – “Poarta celor 40 de virgine”. La Kaliakra a avut loc în august 1791 o importantă bătălie navală, în cadrul războiului ruso-turc din perioada 1787-1792. După 1989, câștigătorul bătăliei, un amiral rus, a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă. O altă legendă se referă la Sfântul Nicolae, patronul pescarilor. Pe când acesta era urmărit de turci, Dumnezeu a făcut să apară pământ sub picioarele sale, și astfel a putut scăpa. În acest fel s-ar fi format Capul Kaliakra. În cele din urmă, Sfântul a fost însă capturat, iar în 1983 a fost construită o capelă pe promotoriu, simbolizând mormântul său. De asemenea, se mai spune că o mănăstire dervisa a existat laCapul Kaliakra în perioada stăpânirii otomane, având osemintele unui sfânt musulman. Capul Kaliakra a fost declarat zonă protejată în 1941, având în prezent circa 687 de hectare. Într-o vreme, aici se afla chiar și o colonie de foci. De pe promotoriul Kaliakra pot fi văzute acum în apă câteva specii de delfini de Marea Neagră, precum și diverse specii de păsări: cormorani, pescăruși etc. 4. Nessebar Situat la circa 120 km de Balcic, Nessebar este un orășel amplasat pe o peninsulă lungă de 850 m și lată de 350 m, în care se ajunge printr-un istm. În timpul existenței sale îndelungate, și-a pierdut 1/3 din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apă, la 80 de metri distanță de țărm, încă se pot vedea rămășițele zidurilor fortăreței. În prezent, se află conservat doar zidul de vest cu poarta, care apară orașul de continent. Nessebar este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, construit pe vechile ruine ale așezării trace Mesambria. “Mesambria” înseamnă “orașul lui Melsa”, probabil întemeietorul așezării, și a fost dat de greci atunci când au colonizat așezarea în anul 510 după Christos. Patronul orașului a fost ales zeul Apolo, grecii construind un templu și un teatru în onoarea sa. Din secolul III după Christos aici încep să fie bătute monede de aur. În anul 72 după Christos orașul a fost ocupat de Imperiul Roman care a instalat o garnizoană importantă, devenind o așezare foarte importantă în epocă. A început din nou să joace un rol mai important în secolele III-IV. În jurul anului 680 Nessebar a devenit un centru episcopal, iar în secolele VII-VIII a devenit un important și puternic port bizantin. În anul 812, Khan Krum a cucerit orașul. Din secolul XI numele slav de Nessebar a fost folosit în locul numelui de Mesambria.

În 1956 orașul a fost proclamat rezervație arhitecturală și arheologică. Ruinele antice ale zidurilor fortificate, cu porți, care datează din secolele III-IV,  bisericile din secolele V-VI, cele păstrate din secolele X-XI,  din perioada medievală și cele 60 de case din perioada renașterii dau orașului și în prezent o atmosferă cu totul specială. Legendele spun că în timpul existenței sale, în Nessebar au existat peste 40 de biserici. În prezent există însă date certe doar pentru 26 dintre ele. Moștenirea culturală a vechiului oraș poate fi observată de turiști în cele patru muzee existente: de arheologie, etnografic, Biserica Sf. Ștefan care conține fresce din perioada secolelor II-XVII și Biserica Sf. Spas care contine fresce din secolul XVII.

Din 1983, Old Nessebar este înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Cazare în Balcic

Dacă veți da un „search” pe un motor de căutare, primul site care vă va apărea în fața ochilor este www.booking.com, care vă listează 50 de hoteluri, în funcție de popularitate, buget, comentarii, lux. În speranța că nu vor emigra nici toate blondele, nici toți oamenii în Bulgaria, ci se vor întoarce ca boomerangul în țara loc de pomină, pardon, țara lor de baștină, încărcați cu amintiri frumoase și același număr de bagaje, respectiv organe, vă urăm călătorie sprâncenată. ==Siteografie:== fun.regielive.ro, balcic.net, booking.com, forum.sofpedia.com.

(1048)

Categorie:

Ghiduri turistice

Lasa o replica

Adresa ta de email nu va fi data publicitatii. Te poti simti in siguranta! Campurile obligatorii sunt marcate *

*